marți, 30 decembrie 2008

la multi ani!

rămâne valabilă urarea de anu' trecut. în 2009 mă reinventez. fiţi pregătiţi să mă adoraţi.

da eu unde fac revelionu'?

asta-i intrebarea. pană pe 31 seara sper să aflu. dacă nu... bag un somn de un an.

miercuri, 24 decembrie 2008

cine e taximetrist niciodată nu e trist

m-a transportat un taximetrist cu a doua la relantiu. 30 la ora maxim. şi cum mergeam noi agale pe străzile bucureştiului, a început să se plîngă de lumea în care trăim. între timp a trecut pe un portocaliu şi pe un roşu. cu ce am greşit eu că omu pe care îl cărase înaintea mea l-a intrigat pe el pînă la cer? clientu de dinainte fusese un moş de 60 de ani care a dat 18 milioane la trei curve să i-o sugă în boscheţii din spatele mecului de la romană. ca să se completeze, femeile i-au luat şi telefoanele, pe furiş, că doar e foame mare.

"bă, proşti unii, bă, proşti! cum să te duci la împuţitele astea şi să dai atîţia bani. în loc să-i iei la o studentă o garsonieră şi te duci la ea cînd vrei. şi ştii că-i curată bă. îi lingi pi&&& pînă nu mai poţi... o studentă curată, de la medicină".

pe urmă mi-a povestit despre o curvă superbă şi genială. cică avea femeia doi străinezi care îi luaseră cate un apartament. unu venea vara şi stătea cîte 2-3 luni, celălalt venea iarna şi stătetea tot cîte 2-3 luni. unu era italian, iar celălalt nu mai ştiu. tipa avea şi prieten stabil. un român pe care îl storcea de fluide şi de bani.

într-o zi, pe o ninsoare ca-n poveşti, tarfa asta a venit la el să o transporte pînă la casa italianului, care venise în românia şi avea nevoie urgent de o vorbă caldă şi un secs fierbinte. şi cum mergeau ei spre casă, ninsoarea se înteţea atît de tare încît nu mai puteau continua drumul. taximetristu' i-a explicat situaţia.

"mergem la mine şi continuăm drumul mâine". "problema e că am doar un singur pat...dormim împreună!?".

"nu-i nicio problemă".

a urmat cel mai tare anal din viaţa lui, povestit cu lux de detalii. am dat banu' şi am coborît. pe urmă m-a întrebat ce zodie sunt. i-am răspuns. mi-a zis că era sigur că sunt săgetător.

- 84?
- nu, 86!
- eşti tigru!

nebunaticu'! era şi un pui de astrolog.

marți, 23 decembrie 2008

beauty or butterface?

un joculeţ mişto. vezi corpul unei fete şi trebuie să ghiceşti cum arată la faţă. am ghicit la 8 din 10. :D



Click Here Play Beauty or Butterface Game at LiquidGeneration.com

claie peste grămadă

ştiţi ce aş vrea să văd la mithbusters? o reconstiturire a pasajului unirii 1 - unirii 2 într-o zi lucrătoare la ora 6 pm. jos e o mare de oameni. de sus vin alţi oameni, pe bandă rulantă. adică pe scără rulantă. înghesuială şi călcare în picioare. oare cine are mai multe şase să supravieţuiească unei astfel de îmbulzeli? cei care sunt deja jos, sau cei care se varsă de sus?

duminică, 21 decembrie 2008

"pac, pac", spuse pistolul

fusei în dumars. la ieşire, în faţă la club blue, unii se certau cu alţii. deşi eram la o distanţă destul de mare, o să încerc să reproduc schimbul de replici cât mai fidel.


- haweljaheaşwlkjh, awljheaşlwjea akejaae pă măta!
- ce mă, pă cine faci tu awelkajţekawje aekaweţak awşekj?
- să mă awkjeaşleaweaw pă tine bă.
- hau hau, bau bau, că îl sun pă giany!
- vă fac marsupiu, să n-am parte de herpes vaginal!

replicile nu au fost chiar astea, dar 1% din ce e aici s-a regăsit şi în discuţia lor. pe urmă au început să se bată cu pumnii şi cu picioarele. cocalari cu prinţese, cocalari cu cocalari şi prinţese cu prinţese. n-am mai văzut live bătaie ca aia. oameni căzuţi, oameni ridicaţi, oameni translataţi de viteza unui pumn. un nene a scos pistolu' şi a început să ţipe. deşi erau toţi claie peste grămadă, în jurul lui s-a făcut, instantaneu, liber pe o rază de câţiva metri. a tras două focuri. ultimele cuvinte pe care le-am auzit au fost: "să moara mama, intri la puşcărie". pe urmă am plecat, că doar nu era să stau să mă împuşce.

dansatorul hindus

cine îl cunoaşte pe hindus e norocos. cine l-a văzut pe hindus dansând e şi mai norocos. hindus dansează ca un gay. el zice că nu. eu zic că da.

replica pe care mi-a dat-o hindus acum 2 saptămâni când i-am zis că dansează ca un gay: "cui nu-i place, să nu se uite". =)))

replica pe care mi-a dat-o hindus ieri când i-am zis că dansează ca o fată, arătându-i drept exemplu o fată dansând ca o fată: "ce vrei bă, e un dans unisex". =)))

bahmuţeanu, în lumea celor drepţi

haha. ce titlu macabru! pe kanalD, bahmuţeanca moderează o emisiune cu manelişti. la un moment dat intră în platou unu zis cristi duleş. şi cum îl introduce bahmuţeanca pe manelist, afli că el a terminat dreptu şi că are şi master. asistenta bahmuţencei, o mulatră cu craci lungi, sare repede că a absolvit şi ea dreptu. ca să vezi! mă mir că nu a ţipat niciun cameraman că a făcut şi el dreptu, că doar e super ofertă.

vineri, 19 decembrie 2008

cupa planet sport

am fost şi eu ca omu' la un concurs de skandenberg. spre deosebire de precedentul, aici am pus pe cineva. chiar pe doi cineva. 2 victorii şi două înfrângeri. enough to keep the fire burning, ca să zic aşa.

primul meci



înfrângeri nu pun, că se face egoul mic, mic, mic, ca penisul de furnic. am pierdut cu campionu' naţional de la 60 de kg şi cu nenea care a câştigat locul doi la concurs. ce scuze penibile am găsit :)

plm d'or. (nu, nu am mâncat un "a", e o poantă la mijloc)

am văzut "entre les murs". filmul care a câştigat palm d'or-ul. ce pot să spun... cred că dacă mă uit două ore la un perete alb ies mai cîştigat. a fost genul de film care trebuie văzut fără sunet şi fără imagine. cu proiectorul stins.
sala a fost plină... de locuri goale. în total 11 oameni. 4 eram noi. doi au plecat la jumătatea filmului. am mai rămas 9, iar unu' de pe rândul de sus a adormit. m-am simţit ca în liceu la o oră plictisitoare.
regie de 2 lei. să vezi un film doar cu prim-planuri poate fi extrem de plictisitor. să nu credeţi că a fost artă abstractă sau că nu am înţeles eu filmul. dacă era aşa m-aş mai fi uitat la el de câteva ori ca să mă lămuresc. a fost pur şi simplu un film schilozipat de slab.

joi, 18 decembrie 2008

ziua me

dă naştere. 22 de ani. mă simt ca la 21, şi tot aşa aş vrea să mă simt si la 23. minunat.

miercuri, 17 decembrie 2008

poveşti puşcăriceşti

eram la sală cu nişte băieţi. foşti puşcăriaşi, drogaţi, hoţi, ţărani, rataţi, tigani, cocalari şi bodyguaryi, oameni de înaltă conduită şi ţinută morală. s-a făcut un cerc concentric şi au început povestirile. era un fel ce cenaclu al elitelor străzii. cel mai respectat şi mai trecut prin şcoala vieţii a început să dezvăluie povestea cicatricilor de pe cap. era chel şi se vedeau perfect. erau vreo 3 şerpişori de diferite mărimi şi forme. culoarea era aceeaşi la toţi. culoarea pielii, normal, că nu puteau să fie verzi în picăţele. cel mai mic şerpişor avea vreo 3 centrimetri. cel mai mare era un fel de anaconda, cu multe, multe copci. "la ăsta mi-a dat cu cuţitu. m-a şi infectat bulangii". "să vezi cum îmi atârna carnea". "p-ăsta îl am de cînd am fost la pârnaie pă vreamea lu' ceauşescu". amintiri minunate dintr-o viaţă trăită la maxim.

pe urmă a rememorat cum a luat bătaie de la şapte inşi. "stăteam pă vine cu mîinile în cap şi ei dădea toţi". unu dintre ei avea bâtă de aluminiu. i-a spart arcada. apoi, nenea ăsta rezistentu a găsit explicaţia logică pentru care a rezistat cu vitejie în faţa atacurilor devastatoare ale inamicului. "injecţiile astea te face mai puternic. îţi dă şi adrenalina aia...". da, luase steroizi. da, d-ăia care se injectează în funduleţ şi te transformă în hulk. sau, dacă nu te transformă, îţi dau impresia că te-au transformat. kids, never do drugs. drugs are bad. mmmkay?.


a urmat la rând un alt povestitor. mai puţin experimentat. şi el fusese la pârnaie şi avea o cicatrice cu poveste, dar nu interesa pe nimeni, că el era doar un găinar. un amator. un novice. un profan. un baton cu susan.

alt băiat, bodyguard la bgs. faceam eu skandenberg cu el, şi mă miram de forţa lui. nu era mai puternic decât mine, de fapt nimeni nu e, dar era foarte, foarte apropiat. nu făcuse sala în viaţa lui. mi-a zis că a fost crescut la ţară. cu brânză şi ouă. avea o cicatrice mare în palmă. mi-a spus povestea ei. o poveste simplă, fără intrigi complicate şi fir epic împletit în 14, 46 sau 55, evident, toate aceste tramvaie ajungând la cora . la ţară, în discotecă, scandal. o curve la mijloc. adversar era mitu zis tâmpitu, doamne ce da bine cu cuţitu. omu' nostru s-a băgat în luptă "bare hands", cum ar zice americanii. mitu a scos cuţitu. el a scos palma. şi, cum palmă < cuţit, mitu won and also got the hoe.

bă, voi sunteţi nesănătoşi, vedeţi cât am scris?

marți, 16 decembrie 2008

infuzie de capital

cum aud expresia asta mi se face pielea de găină. mai nou, toţi jurnaliştii o adoră. limbaj de lemn ca la mă-sa acasă. înainte să găsească metafora asta de-a dreptu' eminesciană, băieţeii şi fetiţele din presă foloseau grobianul: "a băgat bani la echipă". infuzie de capital... wow, parcă e clisma cu ceai de mentă.

luni, 15 decembrie 2008

dăştept

The following is an actual question given on a University of Washington Chemistry mid-term.

The answer by one student was so 'profound' that the professor shared it with colleagues, via the Internet, which is, of course, why we now have the pleasure of enjoying it as well:

Bonus Question: Is Hell Exothermic (gives off heat) or Endothermic (absorbs heat)?


Most of the students wrote proofs of their beliefs using Boyle's Law (gas cools when it expands and heats when it is compressed) or some variant.

One student, however, wrote the following:

First, we need to know how the mass of Hell is changing in time. So we need to know the rate at which souls are moving into Hell and the rate at which they are leaving. I think that we can safely assume that once a soul gets to Hell, it will not leave. Therefore, no souls are leaving.

As for how many souls are entering Hell, let's look at the different religions that exist in the world today.

Most of these religions state that if you are not a member of their religion, you will go to Hell. Since there is more than one of these religions and since people do not belong to more than one religion, we can project that all souls go to Hell. With birth and death rates as they are, we can expect the number of souls in Hell to increase exponentially.

Now, we look at the rate of change of the volume in Hell because Boyle's Law states that in order for the temperature and pressure in Hell to stay the same, the volume of Hell has to expand proportionately as souls are added.

This gives two possibilities:

1. If Hell is expanding at a slower rate than the rate at which souls enter Hell, then the temperature and pressure in Hell will increase until all Hell breaks loose.

2. If Hell is expanding at a rate faster than the increase of souls in Hell, then the temperature and pressure will drop until Hell freezes over.

So which is it?

If we accept the postulate given to me by Teresa during my Freshman year that, 'It will be a cold day in Hell before I sleep with you,' and take into account the fact that I slept with her last night, then number two must be true, and thus I am sure that Hell is Exothermic and has already frozen over. The corollary of this theory is that since Hell has frozen over, it follows that it is not accepting any more souls and is therefore, extinct......leaving only Heaven, thereby proving the existence of a divine being which explains why, last night, Teresa kept shouting 'Oh my God.'

THIS STUDENT RECEIVED AN A+

sâmbătă, 13 decembrie 2008

marți, 9 decembrie 2008

cube

daca vreţi un film foarte captivant vă recomand cube. e din 1997. low budget. actori necunoscuţi. in general nu adorm la filme, dar la majoritatea mă plictisesc. ei bine, la ăsta am stat cu ochii cât cepele. de aici vă daţi seama cât de tare e.

luni, 8 decembrie 2008

2peu criminal

pe o pungă de cipsuri lays scria că e bine să ai un regim de viaţă sănătos, să faci mişcare, să mănânci fructe şi legume, fibre chestii şi extratereştri. oare ce doreau ei, să-mi inducă ideea că cipsurile sunt o componentă importantă a unei vieţi sănătoase? ce e ăsta, banc pentru proşti? să luăm în calcul şi o altă posibilitate, mult mai logică. aceea că cineva i-a obligat să avertizeze omu că tocmai e pe cale să mănânce ceva rău. ceva asemănător anunţurilor de pe pachetele de ţigări. şi atunci, de ce au ales ei o variantă ocolitoare care induce omu' prostovan în eroare. nu puteau să zică ceva de genul: "nu mai mânca bă retardatule cipsuri că sunt îmbibate în ulei şi faci curu cât casa poporului". normal că nu.

duminică, 7 decembrie 2008

expresie

dădea-n mine ca surdu-n clopot

the proclaimers - i'm on my way

now how cool is that?

teddy bear on drugs

să vezi drăgălăşenie! o fetiţă indiancă avea un ursuleţ de pluş care cânta muzica de la ei d-acolo. era foarte fericită şi dansa. ursuleţul n-avea nimic împotrivă.

sâmbătă, 6 decembrie 2008

ăăăăăăă

cand m-am uitat in ghete era multa lume. multa lume buna. de fapt, era toata lumea. in ghetele mele. mos nicolae mi-a adus lumea la picioare. glumeam mă, mi-a adus o pijama şi dulciuri, dar ma simt invincibil zilele asta.

joi, 4 decembrie 2008

not funny

A Jewish woman says to her mother, "I'm divorcing Sheldon ! All he wants is anal sex and my asshole is now the size of a 50 cent piece when it used to be the size of a 5 cent piece." Mother says "You're married to a multi-millionaire businessman, you live in an 8 bedroom mansion, you drive a Ferrari, you get $1000 a week allowance, you take 6 vacations a year and you want to throw all that away for 45 cents!!!!

marți, 2 decembrie 2008

cum să-ţi umileşti adversarul

un câine maidanez şi un câine de rasă. în parc. câinele maidanez îl vede pe câinele de rasă. începe să latre la el. "ham-ham", "bow, wow, wow". la auzul acestor cuvinte, câinele de rasă ridică piciorul şi a face un caca. câinele maidanez pleacă umilit. pwnd.


păcat că a pierdut becali. avea o echipă foarte bună. mulţi contestau abilităţile politice ale lui cătălin zmărăndescu, însă el se plia perfect pe doctrina partidului. partidul png-cd e un partid creştin democrat. cătălin zmărăndescu e un luptător, un bătăuş şi un latin thug la un loc. vă mai amintiţi expresia: "bătaia e ruptă din rai". faceţi nişte conexiuni (fie ele chiar şi wireless). şi, desigur, ajuns la guvernare, zmărăndescu ar fi aplicat legea pumnului.