oameni cu chef de vorbă

există oameni care au chef de vorbă dar nu au pe nimeni care să-i asculte. la un butic era o babă. am stat 10 minute asteptând sa termine de cumparat.

-sardele aveti? da? bun! de care? în sos tomat nu aveti? dar ce aveti in sos tomat? nimic? atunci în apă. ia uite, aţi adus fasole. ia să văd. da, e bună. în alt ambalaj nu aveţi? bine, vreau două. măgura aveţi?

- da, cu bla bla bla şi cu blu blu blu

- dă-mi câte una din fiecare, oricum nu mă interesează. le iau pentru copii. mai vreau şi o apă. ce apă aveţi? aha, la doi litri. de obicei cumpăr la cinci litri, dar e bună şi asta.

dialogul a durat foarte mult. tanti punea o grămadă de întrebări despre fiecare produs, iar la sfârşit îl cumpăra oricum. la picioare avea patru sacoşe burduşite. în mână avea o a cincea în care îndesa fasolea şi sardelele. într-un final a achitat produsele şi a întrebat-o pe vânzătoare de ce e supărată, că parcă nu e în apele ei. răspunsul era simplu: "clienţi idioţi". vânzătoare a zâmbit amar şi i-a zis că n-are nimic. dacă i-ar fi spus că are ceva, probabil ar fi urmat minute bune de sfaturi şi poveţe bătrâneşti.


am ajuns în redacţie. suna un telefon. era un nene care vroia să afle nişte rezultate la handbal de la nişte meciuri care s-au jucat când era bunica fată. credeţi că-l interesau? nu! a fost un simplu pretext pentru a deschide noi discuţii. ce bine că i l-am pasat lui fane. i-a zis rezultatele iar apoi au vorbit despre nemurirea sufletului şi alte chestii de interes. după ce au încheiat discuţia, am început să râd. fane a concluzionat: "ce vrei bă, avea omu chef de vorbă".

acum stau şi mă gândesc. ce s-ar întâmpla dacă băbuţa de la magazin şi moşulica de la telefon s-ar fi întâlnit în parc? ar fi fost dragoste la prima vorbă. o relaţie bazată pe comunicare şi atât. how sweet!