raţă cu portocale

după ce am citit postu ăsta m-am gândit să scriu şi eu despre câteva găinării.
în primul rând trebuie precizat că găinile mănâncă muci. îi tăvălescu cu ciocul prin ţărînă, aşa cum tavăleşte mami gogoşile prin zahăr pudră, şi pe urmă ii mănîncă. de aici şi expresia populară adresată tinerilor necumpătaţi: "te repezi ca găina la muci"

aşa. eram eu cu mircea văru' la ţară. pe la prânzul unui iulie opărit mergeam pe uliţa prăfuită. şi cum mergeam noi, ne-am întâlnit cu nişte ciulini. erau mai înalţi ca noi cu vreo trei capete. auzirăm, la un moment dat, nişte răţoieli. nu se vedea nimic. ciulinii erau o gaşcă mare, nu doi-trei. curioşi, am dat câteva tulpini la o parte, printr-o călcare de picior, şi ne-am uitat cu atenţie printre frunze, spini şi albine. în fundul ciulinilor era o raţă mamă cu nişte răţuşte boboci. am vrut să le facem un bine ciulinilor şi să le scoatem păsăretu' din fund. albinele zumzăiau şi lăcustele pedalau.

spinii trasau fine linii de sange pe piele. după câţiva paşi prin pădurea de ciulini ne-am decis să abandonăm. abandonul a durat doar cateva minute, până când mi-a venit mie o idee genială. ne-am dus acasă, ne-am imbrăcat cu două rânduri de pantaloni si trei rânduri de flanele, căciuli în cap, câte un arac în mână, şi am plecat la atac. ne era destul de cald. erau vreo 40 de grade la umbra, iar noi umblam prin gheliştea soarelui îmbrăcaţi până-n dinţi. ne făcusem planu cum să împărţim cloşca şi puii. unu lua raţa si doi boboci, iar celălalt restul de 5 boboci.

a fost floare la ureche să trecem de ciulini, pentru că planurile mele nu dau niciodata greş. albinele zburau descreierate şi mirosea a iarbă strivită. aracul nu mai era lemniu ci verde. ajungem la raţă. era legată cu scoci de tulpina unui ciuline gros. noi am crezut că s-a înfăşurat din greşeală şi ne-am bucurat să o eliberăm, ca nişte angajaţi de la RSPCA (The Royal Society for the Prevention of Cruelty to Animals). (ştiu şi io denumiri? :))

am luat cloşca cu puii de aur, şi am realizat că e o cacofonie gravă în numele piesei de tezaur. mai departe. raţa a început să măcăne ca vaca. nu ştiam cum să facem să o oprim. am apucat-o cu pumnu de cioc şi a tăcut. cu puii şi cu raţa pusă pe vibraţii, păşeam agale înspre luminiş. ca din senin, un nene furios vine alergând şi înjurând către noi. avea în mână o ghioagă concepută parcă în ciuda şalelor. speriaţi, am aruncat raţa şi puii, şi am mâncat pământul. omul negru a aruncat cu ciomagu după noi, dar nu ne-a lovit. am aflat pe urmă că aia era raţa lui. el o legase de ciuline să nu fugă. noi am crezut că e raţă sălbatică, pentru ca avea cuib home-made. pasărea fugise de acasă şi clocise în ciulini, iar omu' nu a vrut să o deranjeze. îi aducea acolo mâncare,băutură şi tigări.

michi maus

în tren era un copilaş de 2 ani şi 3 luni. tacsu luase libertăţi, clickuri şi cancanuri , să aibă ce lectura în cele 6 ore pe care le face rapidul din mangalia pana în bucuresti (plus ca a şi întîrziat 40 de min). în cel mai fericit caz trenul ăla ar fi trebuit să se numească "repejor".
la un moment dat, copilu vede o poză în ziar. era un nemţăţău în pielea goală, machiat, brunet peste tot, cu nişte x-uri din scoci peste sfârcuri, şi purta o bentiţă cu urechi.
copilu a început să se amuze copios: "uite tati, michi maus!"

castraveti

#1. erau pe la foisor niste copii tiganesti care se jucau cu banda de caseta. si eu ma jucam cu banda de caseta cand eram mic. copilu' meu o sa se joace cu banda de dvd.
#2. mi-am scrantit palma incercand sa deschid o usa.
#3. o florareasa dansa in fata tarabei. nu e greu de inteles de ce.