fazan cu portocale

stăteam pe scaun în autobuz. s-a urcat o babă ţigancă. faţa ei avea culoarea unei portocale mucegăite. plus barbă, mustaţă şi perciuni. după 24 de secunde în care a stat lângă mine, care nici ars cu fieru' nu i-aş fi dat locul fără să aud ce pretext inventează, m-a lovit: "lasă-mă pă mine să stau jos, că mi s-a urcat ameţeala la cap". i-am dat locul. arăta a vrăjitoare, şi am crezut că mă bleastimă dă dracii mă găseşte dacă nu mă conformez.

mă gândisem la început să o lucrez niţel pă partea psihică, să o târăsc într-un fazan al şantajului emoţional, pe care ea îl începuse crezând că mă poate manipula. i-aş fi spus că vin după patru ore de antrenament. luată prin surprindere de răspunsul meu, ea ar fi plusat cu un reumatism. aş fi adăugat un nas înfundat şi dureri în gât. baba mi-ar fi zis că are două coaste rupte pentru că o bate fi-su să-i fure pensia. şi tot aşa, până când aş fi ajuns în staţie. de ce nu am făcut asta? pentru că nu poţi fi diabolic cu dracu!

dacă era o băbuţă neajutorată, cu faţă blândă şi prietenoasă, i-aş fi dat locul din prima secundă. probabil i-aş fi făcut şi un masaj la ceafă şi aş fi pupat-o pe frunte.