era gabi la meditatii

meditatii la matematica. cu osman. profu' care mănîncă copii. şi cum răsucea el teoreme şi învîrtea ecuaţii, măi ce-l taie o căcărică. era de fapt ceea ce avea să rămînă consemnat în istorie drept "the great shitting". cere el voie la baie, cu sfială, ca tot omu' ruşinat. se duce. are loc un spectacol exploziv de miros şi culoare, iar apoi se întoarce. peste un minuţel, nevasta lui osman intră în baie. după ce mirosul de primăvară îi taie respiraţia, se întoarce la băieţi. "nenorociţii ăştia cu gunoiu lor, mereu se întîmplă aşa cînd trec pe aici".


că tot sîntem la subiect, cu riscut de a deveni scabros:

eram într-un veceu pubic, în complexul sportiv de la stadionul 23 mai exact. într-o cabină, un moşulică ducea o luptă pe viaţă şi pe moarte cu el însuşi. se transforma. strîns din dinţi, încordare, tensiune, presiune, forţă. meci strîns. ambele echipe erau foarte bine pregătite, atît fizic cît şi psihic. la pauză era egal. pe urmă a răsuflat uşurat, de parcă cineva i-ar fi luat o piatră de pe inimă. scufundase vaporul. omorîse dragomul. pictase tabloul. a tras apa puternic. a rupt hîrtia. ba nu. a sfîşiat o bucată de hîrtie. pe urmă a ieşti cu zîmbetul pe buze. satisfacţia unei zile de muncă.

şi aici intervine o întrebare. din punct de vedere etic, e firsc să faci caca cu voce tare într-un veceu public? se zice că nu ajungi nicăieri dacă nu pui pasiune în ceea ce faci. iar eu am vazut pasiune. am văzut un artist dezlănţuit pe scenă. un luptător. s-a petrecut ca-n vorba aia: "dansează de parcă nu te vede nimeni".