nesimţul umorului

există două tipuri de oameni. oameni cu simţul umorului, şi oameni fără simţul umorului.

la randul lor, oamenii cu simţul umorului se împart în mai multe categorii: zei ai râsului, caterincoşi, glumeţi şi mecanici.

zeii râsului, după cum sugerează şi numele, ocupă cea mai de sus treaptă în ierarhia oamenilor amuzanţi. ei produc glume cu efect laxativ. spus mai pă şleau, zeii râsului sunt ăia care te fac să razi de te caci pe tine. (deşi glumele lor nu sunt de căcat!). pur si simplu. răzi ce râzi şi deodată simţi cum ceva călduţ ţi se rostogoleşte pe crac. sau ţi se scurge. depinde ce ai mâncat.

zeii râsului nu râd când glumesc pentru că nu li se pare deloc amuzant ceea ce spun. ei sunt conştienţi de puterile lor supranaturale. cea mai mare greşeală a muritorilor e să le ceară zeilor râsului să mai facă o poantă, un giumbuşluc , sau să repete o glumă pentru că a fost foarte tare. aceştia se vor mânia cumplit şi vor înceta orice fel de activitate lolăitoare.

caterincoşii râd la propriile glume, dar te fac şi pe tine să răzi. de exemplu: "bă, ce urâtă e aia. faţa ei ar putea câştiga lejer un concurs de funduri". glumele astea îţi smulg cel puţin un zâmbet. obligatoriu scoţi măcar un "hă hă", fie el şi din reflex.

glumeţii spun o glumă şi râd singuri. tocmai din acest motiv handicapaţii mintali sunt deseori numiţi glumeţi.

mecanicii. nu vorbim despre nenii ăia în halat, murdari de vaselină pe faţă, ci despre cei care fac glume în mod artificial. adică nu simt poanta. dacă un mecanic îţi spune cel mai tare banc din lume, în mod sigur nu o să râzi. mecanicii sunt opusul caterincoşilor. nu răd nici ei, şi nici pe tine nu te fac să râzi.


de foarte multe ori, oamenii cu simţul umorului sunt întrebaţi: "da de unde le scoţi frate?"

puţini ştiu că oamenii au o pereche de muşchi care, încordaţi, produc umor. este vorba despre muşchii pubocomiccigieni, poziţionaţi la o aruncătură de băţ de muşchii fesieri. de aici vine şi expresia: "a te pune pe glume". când eşti pus pe glume înseamă că stai, la propriu, pe muşchii pubocomiccigieni.

genetic, toţi oamenii au aceşti muşchi, însă la mulţi ei sunt atrofiaţi. nefericiţii sunt oamenii care vor să glumească, dar pur şi simplu nu pot. ei sunt autorii aşa-ziselor glume incerte. glumele care sunt spuse şi nu produc nicio reacţie, iar apoi sunt repetate de mai multe ori, autorul lor crezând că nu a fost auzit. astfel se încearcă găsirea unei explicaţii pentru lamentabilul eşec. uneori, fidbecu primit este mai dureros ca epilatul cu ceară: "da, bă, te-am auzit, nu trebuie să repeţi".

există şi oameni care nu au muşcii pubocomiccigieni atrofiaţi, ci pur şi simplu nu ştiu să-i încordeze. la fel cum nu toţi oamenii pot să-şi mişte urechea. în încercarea lor disperată de a contracta muşchii respectivi, unii încordează accidental alt muşchi, şi nu produc decât o flatulenţă. cu toate acestea, o băşină bună e mai tare decît o glumă proastă. dacă îi ştiţi pe terrance şi phillip din south park o să înţelegeţi. dacă nu îi ştiţi daţi click aici.