sticle pline aruncăm

o bunică şi-a scos nepoţica în parc. să ia aer curat, să se plimbe, şi să facă pipi. şi cum mergeau ele, deodată văd o sticlă de doi litri plină cu apă. băbăciunea: "ia dă-i drumu la vale, să vezi ce frumos se rostogoleşte". şi fetiţa i-a dat drumu. sticla se rostogolea îndepărtându-se din ce în ce mai mult. la câţiva metri mai încolo erau nişte lucrători la spaţii verzi care adunau frunzele uscate. "fă, aia nu e sticla ta?!", exclamă o tigăncuşe. proprietara sticlei a începută să strige disperată: "cucoanaaaaaaaaaaaaaaaaa, aia e sticla mea". mhmm.