oboseală

ştiaţi că există şi opusul fenomenului de oboseală acumulată? se cheamă "odihnă acumulată", şi a fost descopeirt de mine. noaptea trecută am dormit doar 5 ore. nu cred că am mai dormit atât de puţin în ultimii câţiva ani. m-am trezit excelent. de ce? pentru că aveam odihnă acumulată.

cred că oamenii au în burtă un fel de rezervor în care acumulează fie oboseală, fie odihnă. în burtă, pentru că acolo se găsesc toate chestiile importante. (de exemplu dragostea, care e foarte importantă, trece prin stomac. chiar şi eu, care sunt foarte important, am trecut prin burta lu' mami).

probabil aşa se explică şi faptul că ficatul doare la oboseală.

apropo de asta, un taximetrist povestea că a stat fără să doarmă şapte zile şi şapte nopţi. cică fugise din ţară prin anii 80' şi a traversa o pădure. ziua mergea, iar noaptea se căţăra în copaci, să nu-l mănânce animalurile. dar în copaci nu dormea, că nu e bufniţă să adoarmă pă cracă. trebuia să să ţină dă creci, să nu cază. cică pe urmă a dormit o săptămână. ca să se umple rezervorul, normal.

salata

#1.stateam in fata blocului si deodata m-a lovit un miros de corcodus inflorit. au inflorit copacii! da, da,da,da, copacii infloriti, da, da ,da, da, copacii infloriti!!
#2. pe la armeneasca, o tiganca malefica rupea de zor crengute dintr-un boschet. era un boschet decorativ. crengutele se rupeau greu. onorabila doamna de etnie rroma il calarea de zor, folosindu-se de toata puterea corpului pentru a sluti mirabilul copacel. cred ca se simtea discriminata, fapt care a determinat-o sa adopte un comportament iesit din comun.
#3. e mai frustrant sa ai arme inofensive, decat sa nu ai arme deloc. acum a inteles si ea. m-am simtit puternic. foarte puternic. aproape invincibil.

Adrian Paunescu - Copaci fara padure

În povestea copacilor goi
Scârţâind într-o singură uşă
Este vorba de noi amândoi,
Este vorba de foc şi cenuşă.

Doi copaci fără frunze pe drum
După cum îi priveşte înaltul;
Doi copaci prin sărutul de scrum
Aplecându-se unul spre altul.

Spune-mi pădure cu frunza rară
Unde-i iubirea de astă vară;
Nu ştie iarna să se îndure
De noi, copacii fără pădure.

Toată vara au fost numai ploi
Şi-au fost stele în nopţi fără stele
Şi prin toamna şederii în noi
Cade ultima frunză pe ele.

În zadar către tine întind
Nişte crengi ce-mi fuseseră braţe:
Alte uşi se aud scârţâind
De tomnatecul vânt să se agaţe.

Nu mai suntem decât doi copaci,
Vor veni călători să ne tundă,
Vor lua crengi toţi copiii săraci
Pentru flacăra lor muribundă.

Şi chiar dacă mă vei mai iubi
Peste crivăţul iernii ce vine
Fără braţe, cu ochii pustii,
N-am să am ce întinde spre tine.



Melodia este interpretata de Tatiana Stepa. Calitatea sunetului nu e cea mai buna, dar am empetreiu si se aude cristal ;)