joi, 7 august 2008

copy - paste


azi am construit nişte blologneze. le-am pozat, si pe urmă le-am mîncat ca porcu'.

miercuri, 6 august 2008

banc de peşti

Doi pescari stau cu undiţa în baltă. După un timp, încep să converseze.
- Căsătorit?
- Da.
Mai trece vreo oră.
- Frumoasă?
- Nu!
- Bogată?
- Nu!
Mai trec vreo 2 ore.
- Atunci de ce-ai luat-o?
- Pentru momeală!
- Adica cum "pentru momeală"?!
- Are limbrici!

how to confuse an idiot

luni, 4 august 2008

....zgîrie retina

ăsta e un clişeu. îl foloseam şi eu în poeziile de la 16 ani. îl întîlnesc destul de des, şi mă tot întreb de ce oare. de ce nimeni nu vorbeşte despre umoarea apoasă? cred ca toată lumea a făcut măcar un an de anatomie. ce-i drept, mai auzi de o pupilă, de un iris, dar niciodata de umoarea apoasă. asta e problema mea în această seară.

p.s. povestea cu î-ul o ştiţi

vineri, 1 august 2008

raţă cu portocale

după ce am citit postu ăsta m-am gândit să scriu şi eu despre câteva găinării.
în primul rând trebuie precizat că găinile mănâncă muci. îi tăvălescu cu ciocul prin ţărînă, aşa cum tavăleşte mami gogoşile prin zahăr pudră, şi pe urmă ii mănîncă. de aici şi expresia populară adresată tinerilor necumpătaţi: "te repezi ca găina la muci"

aşa. eram eu cu mircea văru' la ţară. pe la prânzul unui iulie opărit mergeam pe uliţa prăfuită. şi cum mergeam noi, ne-am întâlnit cu nişte ciulini. erau mai înalţi ca noi cu vreo trei capete. auzirăm, la un moment dat, nişte răţoieli. nu se vedea nimic. ciulinii erau o gaşcă mare, nu doi-trei. curioşi, am dat câteva tulpini la o parte, printr-o călcare de picior, şi ne-am uitat cu atenţie printre frunze, spini şi albine. în fundul ciulinilor era o raţă mamă cu nişte răţuşte boboci. am vrut să le facem un bine ciulinilor şi să le scoatem păsăretu' din fund. albinele zumzăiau şi lăcustele pedalau.

spinii trasau fine linii de sange pe piele. după câţiva paşi prin pădurea de ciulini ne-am decis să abandonăm. abandonul a durat doar cateva minute, până când mi-a venit mie o idee genială. ne-am dus acasă, ne-am imbrăcat cu două rânduri de pantaloni si trei rânduri de flanele, căciuli în cap, câte un arac în mână, şi am plecat la atac. ne era destul de cald. erau vreo 40 de grade la umbra, iar noi umblam prin gheliştea soarelui îmbrăcaţi până-n dinţi. ne făcusem planu cum să împărţim cloşca şi puii. unu lua raţa si doi boboci, iar celălalt restul de 5 boboci.

a fost floare la ureche să trecem de ciulini, pentru că planurile mele nu dau niciodata greş. albinele zburau descreierate şi mirosea a iarbă strivită. aracul nu mai era lemniu ci verde. ajungem la raţă. era legată cu scoci de tulpina unui ciuline gros. noi am crezut că s-a înfăşurat din greşeală şi ne-am bucurat să o eliberăm, ca nişte angajaţi de la RSPCA (The Royal Society for the Prevention of Cruelty to Animals). (ştiu şi io denumiri? :))

am luat cloşca cu puii de aur, şi am realizat că e o cacofonie gravă în numele piesei de tezaur. mai departe. raţa a început să măcăne ca vaca. nu ştiam cum să facem să o oprim. am apucat-o cu pumnu de cioc şi a tăcut. cu puii şi cu raţa pusă pe vibraţii, păşeam agale înspre luminiş. ca din senin, un nene furios vine alergând şi înjurând către noi. avea în mână o ghioagă concepută parcă în ciuda şalelor. speriaţi, am aruncat raţa şi puii, şi am mâncat pământul. omul negru a aruncat cu ciomagu după noi, dar nu ne-a lovit. am aflat pe urmă că aia era raţa lui. el o legase de ciuline să nu fugă. noi am crezut că e raţă sălbatică, pentru ca avea cuib home-made. pasărea fugise de acasă şi clocise în ciulini, iar omu' nu a vrut să o deranjeze. îi aducea acolo mâncare,băutură şi tigări.

miercuri, 30 iulie 2008

cum să slăbeşti mâncând ca vaca

lângă mine s-au aşezat două. una era fată iar cealaltă era o colonie de fete. vorbeau despre slăbit, evident. colonia spunea că tocmai a citit o carte cu diete, şi era supi că in România nu există anumite ingrediente necesare preparării reţetelor din carte. în cealaltă mînă avea o cutie de pepsi. nice!


o să vă fac eu o dietă foarte sănătoasă şi permisivă (as opposed to "restrictivă").


masa 1: nimic fiert tare cu o cană de ceai inexistent

masa 2: nimic la grătar cu jumătate de felie de pîine invizibilă

masa 3: supă de legume dispărute

masa 4: fructe neculese

masa 5: 3 înghiţituri în sec. atenţie! înghiţiturile trebuie făcute consecutiv si coliniar. dacă vă ustură ochii, clătiţi cu apă!

lasaţi animalurile în pace!

de dimineaţă, nişte neni în salopete alergau nişte cîini în hăini de blană. credeam că sunt beţi sau au probleme meteopsihoentropoalegostromorologice. nici una nici alta. erau hingheri. dotaţi cu scule undiţoforme cu un lasou în capăt. au prins un cuţu de gît şi îl trăgeau după ei. l-au băgat într-o dacie papuc tunată. mi s-a părut un gest urît, chiar daca nu sunt iubitor de animale. adică sunt, mîngîi o pisică, mîngîi un cîine, am avut peşti si ţestoasă, dar nu protestez dezbrăcat pe la prezentările de modă. seara am văzut în parc un cîine cu cercel în ureche. deci nu-i omoară. m-a venit inima la loc.


după ce am citit textul am observat că se infiltrează nişte î-uri din i. jobu mă-sii!

miercuri, 23 iulie 2008

michi maus

în tren era un copilaş de 2 ani şi 3 luni. tacsu luase libertăţi, clickuri şi cancanuri , să aibă ce lectura în cele 6 ore pe care le face rapidul din mangalia pana în bucuresti (plus ca a şi întîrziat 40 de min). în cel mai fericit caz trenul ăla ar fi trebuit să se numească "repejor".
la un moment dat, copilu vede o poză în ziar. era un nemţăţău în pielea goală, machiat, brunet peste tot, cu nişte x-uri din scoci peste sfârcuri, şi purta o bentiţă cu urechi.
copilu a început să se amuze copios: "uite tati, michi maus!"

marți, 22 iulie 2008

i'm back

în loc să povestesc întâmplări întâmplate, ataşez o poză. de când s-a născut blogul ăsta nu am postat nicio poză cu mine, în ciuda faptului ca sunt subiectul meu preferat.am încercat să fiu serios şi să renunţ la zâmbetu' ăla prostesc, dar am ieşit supi :D
acum, că m-am compromis, vă doresc un călduros " La mulţi ani!"

dacă sunaţi în primele 30 de secunde, primiţi ca bonus o melodie in valoare de 1.000.000 $




era să uit:

marți, 15 iulie 2008

accident

ieri, când treceam pe aici , am văzut finalul unui accident. o tanti tocmai era legată de targă. iî puseseră şi chestie d-aia care să-i ţină gâtu'. ţipa: "au picioru! au picioru!". atât.

vineri, 11 iulie 2008

cum să îţi caci cîinele

o să va spun eu cum. am văzut în parc o tanti cu un cîine. animalu' vroia sa faca treabă mare. femeia l-a privit în ochi şi a realizat că trebuie să înceapă acţiunea. exista o anumită chimie, la fel ca la îndrăgostiţi, doar că erau alte elemente. a luat un catalog de produse de la cora si l-a aşezat pe iarbă. căinele a lansat proiectilul pe hîrtie. femeia a luat căcăţelu', a împachetat totul frumos şi a pus cadoul la coşul de gunoi. norocu' aurolacului care l-o găsi căutînd mîncare prin coşuri de gunoi.


m-am gîndit pe urmă ce-i spui veterinarului daca animalul tău are probleme cu defecarea. îi spui că pisica nu a avut scaun? animalele nu stau pe wc.
cred că se poate adapta replica, urmând să obţinem ceva gen: "domnu' doctor, pufi n-a avut azi tăviţă cu nisip. ce ne facem?"

marți, 8 iulie 2008

spot tiff 2008 (Nae Caranfil)

rofl!

blestemul unei tanti de la metrou

eram la metrou la romană. m-a întrebat o tanti dacă de la peronu' ăla ajunge nu ştiu unde. i-am zis ca da fără să ezit vreo clipă. eram foarte concentrat cu nişte probleme de importanţă medie spre mare. după vreo cîteva secunde m-am trezit şi am realizat gafa. am vrut să mă duc să vindec buba. nu mai ştiam exact cum arăta pentru că eram concentrat de fructe. m-am dus la o fomeie care semăna cu ea şi i-am zis că tre să ia metroul de la celălalt peron. s-a uitat la mine jumătate mirată jumatate speriată. evident, era o altă persoana decît cea cu pricina. îmi părea rău în sinea mea pentru cele întîmplate. mă gîndeam că, dacă nu am avut intenţia să o păcălesc, nu sunt vinovat.


urc în metrou. citesc cartea mea de metrou. deodată metroul se opreşte într-o staţie oarecare. nu ştiam care pentru că eram concentrat la lectură (NLP and stuff, pentru curioşi). am avut un flash că trebuie să cobor. parcă mă trăgea cineva afară din vagon. am coborât visător. era staţia greşită. mai aveam mult de mers. blestemul femeii mă ajunsese.

joi, 3 iulie 2008

cersetori destepti

* am văzut o familie tare ciudată. bărbatu brunet, plete lungi, mustaţă mare, barbă mare, un fel de ciubaca. trei copilaşi de aprox 8,6,4 ani cu părul mai lung decât al meu. blonzi toti. blond deschis. pe mă-sa nu am văzut-o. există posiblitatea ca nenea ăla să fie un psihopat de peşteră care răpeşte copii blonzi, le creşte parul, şi apoi îi vinde la preţ dublu.


* la metrou l-am revăzut pe cerşetorul "adolescentin milog". zice că munceşte bla bla dar că nu-i ajung banii pentru cei 90568456 x 934023 fraţi ai săi, mamă bolnavă, tată mort, bunică paralizată, văr handicapat, unchi paranoic, matuşă alcoolică, socru scatofil şi cîine sclerozat.

avea o poză laminată. era el cu tot neamu. poza a fost facută în photoshop să arate ca şi cum drama lui a apărut într-un ziar. avea titlu mare si toate cele. asta nu a fost de ajuns. ca să fie şi mai credibil ţinea în mînă şi o foaie cu scris, semnături şi ştampile.


asta e cel de-al treilea cerşetor deştept pe care l-am întîlnit pînă acum, alaturi de "filosoful din autobuz" si fata aia care cerea bani de cartelă.

marți, 1 iulie 2008

indienii mapucaşi

* sunt la romana niste indieni care canta si danseaza. au instrumente traditionale - nai facut din trestii lipite cu scoci.

* la facultate am vrut sa iau o cola de la un tonomat. bag 1 leu. iese leul inapoi. mai incerc putin, iese si iar iese. pana la urma a intrat. mai bag doi lei, apas si iese cola. pe urma a iesit un leu. mi-am zis eu, om cinstit, hai sa-i bag la loc, ca deh...

bag leul si ies doi lei. la naiba. i-am luat si am plecat. m-am gandit ca, daca ii bag si pe aia doi, o sa le golesc alora aparatu de bani :D